Partidele şi candidaţii independenţi au înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) contribuţii pentru campania electorală în sumă totală 32,7 milioane de lei, cel mai mulţi bani fiind declaraţi de PSD - 11,2 milioane de lei, urmat de PNL - 10,6 milioane de lei, în timp ce PRU, PMP şi ALDE au peste două milioane de lei, iar USR peste un milion de lei.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că mandatarii financiari ai competitorilor electorali participanţi la alegerile parlamentare din 11 decembrie au declarat şi înregistrat la AEP contribuţii pentru campania electorală în valoare totală de 32.731.386,41 de lei.
Potrivit legii, contribuţiile candidaţilor pentru campania electorală pot fi folosite numai după data declarării acestora la Autoritatea Electorală Permanentă.
Potrivit datelor centralizate de AEP, contribuţiile partidelor se ridică la 32.152.130 lei, iar cele ale candidaţilor independenţi la 579.256 de lei.
În rândul partidelor, cea mai mare sumă a fost declarată de PSD - 11.254.097 lei, urmat de PNL - 10.620.265 lei. Pe locul al treilea se află PRU, cu 2.808.480 lei, urmat de PMP, cu 2.523.498 lei, şi de ALDE, cu 2.383.849 lei. Partidul Uniunea Salvaţi România a strâns 1.051.241 lei.
USR este urmat de UDMR, cu 854.761 lei, de Alianţa Noastră România, condusă de Marian Munteanu, cu 365.763 lei, de Partidul Ecologist Român, cu 93.785 lei, şi de PRM, cu 42.783 lei. Restul formaţiunile au contribuţii înregistrate de maximum 17.200 lei.
În privinţa candidaţilor independenţi, cea mai mare sumă a fost declarată de Gigă Duţă, din Vrancea, şi de Daniela Pepene, din Neamţ, reprezentând maximul legal de 63.000 de lei. Candidatul independent Theodor Paleologu a înregistrat 9.400 lei.