Senatorul Daniel Savu este, fără dubiu, cel mai controversat candidat la Primăria Ploieşti. Deşi pozează în cavalerul venit pe un cal alb să salveze Ploieştiul, Savu şi-a desfăşurat campania electorală doar la televiziunile naţionale, Antena 3 fiind de departe postul său tv favorit. Frecvenţa prezenţei senatorului în platorurile Antena 3 ne face să ne întrebăm dacă nu cumva politicianul este plătit pentru participarea la diverse talk-showuri.
Chiar dacă îi place atât la televizor, Savu ignoră televiziunile locale (mai bine spus unele televiziuni locale). Astfel, domnia sa a absentat de la singura dezbatere complexă organizată în Ploieşti în această campanie electorală. La dezbaterea organizată de Will TV au fost prezenţi 10 candidaţi la Primăria Ploieşti, marele absent fiind Daniel Savu, cel care se laudă peste tot că va câştiga alegerile locale din 5 iunie.
Până la a câştiga alegerile, Savu are de răspuns mai multor întrebări din partea ploieştenilor, ploieşteni care s-au dovedit inventivi şi au lansat pe youtube un filmuleţ conţinând 10 întrebări la care senatorul ar trebui să răspundă urgent.
Nu de alta, dar înainte de a face ordine în Ploieşti, aşa cum sună sloganul său electoral, credem că ar trebui să facă ordine în orgada proprie şi să răspundă întrebărilor ploieştenilor.
Îi cerem public lui Daniel Savu să răspundă întrebărilor din filmuleţ. Şi nu în stilul său pompieristic, ci cu argumente dublate de documente, dacă deţine aşa ceva!