Deputaţii vor dezbate, luni, moţiunea simplă depusă de PSD şi ALDE împotriva ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, urmând ca votul să fie dat marţi, în sesiunea de vot final.
Moţiunea simplă PSD-ALDE împotriva ministrului Irimescu a fost depusă săptămâna trecută în Camera Deputaţilor.
Moţiunea este semnată de 84 de deputaţi.
Conform textului documentului, semnatarii vor să sancţioneze ”derapajele grave” din domeniul agriculturii în patru zone: neacordarea subvenţiilor, blocarea accesării de fonduri europene prin PNDR, blocarea investiţiilor în sistemele de irigaţii, managementul defectuos la nivelul ministerului şi al unităţilor subordonate.
”Din momentul în care s-a instalat actualul ministru al Agriculturii, am auzit doar scuze şi motivaţii despre cum nu se poate sau de ce nu poate să facă treabă. De fapt, pe lângă episoadele halucinante privind declaraţiile publice, se observă cert că nu ştie ce şi cum să facă nimic. După doar cinci luni de mandat la conducerea ministerului, actualul ministru al Agriculturii a reuşit să blocheze şi să distrugă tot, atât prin acţiunile sale, cât şi prin inactivitatea sa”, se arată în moţiunea simplă.
Semnatarii susţin că majoritatea blocajelor şi problemelor sunt cauzate în principal de distrugerea aparatului administrativ al ministerului şi instituţiilor subordonate şi de ”deciziile de management haotice şi bazate doar pe dorinţe subiective”.
Deputaţii PSD şi ALDE îl acuză pe Achim Irimescu de faptul că a reorganizat Ministerul Agriculturii fără nicio fundamentare tehnică, a desfiinţat Direcţia Generală de Industrie Alimentară, transformând-o în serviciu, deşi industria alimentară a adus 4% din PIB în anul 2015, a desfiinţat toate posturile de director general adjunct şi alte posturi de director, aducând instituţii din subordine într-o situaţie de blocaj instituţional.
Semnatarii moţiunii susţin că activitatea lui Achim Irimescu ”afectează siguranţa naţională, prin ameninţarea securităţii alimentare a României”.
”Acest ministru trebuie să plece astăzi, pentru a nu desfiinţa din economia României întregul sector agro-alimentar şi a ne transforma astfel în cerşetorii Europei!”, susţin deputaţii PSD şi ALDE.