DNA cere ministrului Justiţiei să solicite Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea, într-un nou dosar în care aceasta este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu şi fals în declaraţii.
Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA că a primit suma de 520.000 de lei, reprezentând valoarea unor lucrări de renovare a unei vile din Eforie Sud, care a fost trecută în patrimoniul privat şi scoasă la vânzare la un preţ subevaluat..
De asemenea, Elena Udrea este suspectată că, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, având influenţă asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi SC Hidroelectrica SA, a cerut unui om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane de dolari pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului de vânzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA. Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA că a primit de la acest om de afaceri suma de 3,8 milioane de dolari.
Într-un comunicat de presă transmis marţi, DNA arată că procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul în acest caz, pentru a fi sesizată Camera Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale a Elenei Udrea, care a îndeplinit, succesiv, în perioada decembrie 2008 - februarie 2012, funcţiile de ministru al Turismului, ministru interimar al Mediului şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.