Reprezentanţii municipalităţii ieşene au anunţat, luni, că primarul Gheorghe Nichita îşi poate exercita funcţia, în condiţiile în care instanţa nu a stabilit restricţie în acest sens, deşi acesta a fost plasat în arest la domiciliu.

"Având în vedere decizia instanţei care permite continuarea exercitării atribuţiilor funcţiei de primar, Primăria Municipiului Iaşi aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că lui Gheorghe Nichita îi este permisă continuarea activităţii de primar al Municipiului Iaşi, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare", a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Conform acestuia, viceprimarii Mihai Chirica şi Gabriel Surdu, alături de funcţionarii Primăriei Municipiului Iaşi, îşi vor îndeplini în continuare sarcinile de serviciu în conformitate cu fişa postului, respectiv vor duce la îndeplinire sarcinile conform atribuţiilor funcţiilor publice ocupate în cadrul organigramei Primăriei Municipiului Iaşi.