Senatul şi Camera Deputaţilor au în lucru, săptămâna aceasta, trei cereri din partea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive, pentru deputatul liberal Theodor Nicolescu şi senatorii PSD Dan Şova şi Darius Vâlcov.
Dacă în cazul lui Dan Şova, comisia juridică a Senatului a emis, deja, un raport favorabil cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de reţinere şi arestare a senatorului PSD, următorul pas fiind votul în plen, în cazurile lui Nicolescu şi Vâlcov, cererile sunt abia în faza în care au ajuns la Senat ( cazul lui Darius Vâlcov) sau au fost transmise comisiei juridice, pentru începerea studiului, în vederea avizului (cazul lui Theodor Nicolescu).
Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor şi Senatului, în cazul senatorului Dan Şova, termenul în care plenul trebuie să dea votul final este de cinci zile de la primirea raportului de la comisia juridică, în celelalte două cazuri, comisia juridică trebuind să dea avizul în maxim trei zile de la momentul în care dosarul este transmis de Biroul Permanent, spre analiză
Comisia juridică a Senatului a votat deja favorabil, miercurea trecută, cu şase voturi pentru şi cinci voturi împotrivă, cererea DNA privind reţinerea şi arestarea senatorului Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.
Solicitarea DNA pentru reţinerea şi arestarea preventivă a unui alt social-democrat, Darius Vâlcov a ajuns, vineri, la secretariatul Senatului, şi urmează procedura normală.
Astfel, cererea DNA va intra în şedinţa Biroului Permanent al Senatului, luni, când va fi transmisă la comisia juridică, în vederea elaborării raportului. După ce ajunge la comisie, senatorul Darius Vâlcov îşi poate vedea dosarul de la Direcţia Naţională Anticorupţie, şi îşi poate prezenta cauza în faţa colegilor jurişti.
În cazul deputatului PNL Theodor Nicolescu, Biroul Permanent al Camerei a decis să trimită solicitarea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu Comisiei juridice, care are termen de trei zile pentru întocmirea raportului, acesta urmând să fie discutat în plen cel mai probabil miercuri.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, joia trecută, aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.
Darius Vâlcov i-a înaintat premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, dar Ponta a precizat, iniţial, că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal. Proiectul Codului Fiscal va fi aprobat de Guvern.
După ce DNA a anunţat că cere arestarea lui Vâlcov, premierul Victor Ponta a anunţat că a aprobat demisia lui din postul de ministru al Finanţelor, şi că va prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.
În cazul deputatului liberal Theodor Nicolescu, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului PNL, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Theodor Cătălin Nicolescu, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită şi a trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, a arătat joia trecută, DNA, într-un comunicat de presă.
Procurorii DNA au dispus extinderea urmăririi penale faţă de Nicolescu pentru infracţiunea de luare de mită, pe lângă cele trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, pentru care era deja urmărit penal.
Parlamentul a respins, recent, două cereri de începere a urmăririi penale, în cazurile senatorului PNL Varujan Vosganian şi a deputatului UDMR Laszlo Borbely.
Astfel, Senatul a respins pe 12 februarie solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian cu 71 de voturi "împotrivă", 56 de voturi "pentru", 5 voturi fiind anulate.
Camera Deputaţilor a respins, pe 11 martie, cererea de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Laszlo Borbely, după ce Comisia juridică a avizat favorabil, acum două săptămâni, cererea Procurorului general de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul lui Borbely.
.