Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, cere modificarea statutului aleşilor. Acesta vrea să fie desfiinţată imunitatea parlamentarilor.
Parlamentarii vor fi puşi astfel în situaţia de a-şi micşora rolul. Însă mai mulţi politicieni au spus că sunt de acord cu modiFIcarea legii senatorilor şi deputaţilor, astfel încât să nu mai fie impiedicată urmarirea penală, informează B1 TV.
De asemenea, în acest caz, se impune si modificarea legii privind răspunderea ministerială, în sensul în care DNA, dar şi alte instituţii care cer urmărirea penală sa nu mai fie nevoite să depună problele mai întâi la Parlament
Asta, deoarece legea şi Constituţia României precizează că singurele în măsură să judece sunt organele judicare.
Imunitatea parlamentarilor este reglementată de art. 72 din Constituţia României:
(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, cere desfiinţarea imunităţii parlamentarilor
12 martie 2015
(127 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Băsescu va deveni din nou preşedinte?
(5 august 2017)
537 vizualizări
Orban aşteaptă publicarea tuturor discuţiilor de la Cotroceni
(20 iulie 2014)
124 vizualizări
Antonescu: PSD încearcă să păcălească electoratul prin asocierea cu fost USL
(27 aprilie 2014)
96 vizualizări
Quintus: E o mizerie! Alegere mai statutară ca a lui Iohannis nu există
(9 septembrie 2014)
264 vizualizări
Liderul PSD Marcel Ciolacu a fost ales în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor
(23 noiembrie 2021)
49 vizualizări
Băsescu: Ponta va trebui să candideze la prezidenţiale. În turul II aş vota cu Antonescu
(2 martie 2014)
473 vizualizări
PSD renunţă la Congresul Extraordinar
(12 ianuarie 2015)
44 vizualizări
Dan Diaconescu, condamnat definitiv la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare
(4 martie 2015)
221 vizualizări
Udrea: Nastasia a fost propus de Roberta Anastase în Ministerul Turismului
(15 octombrie 2016)
512 vizualizări
Băsescu: O lege a salarizării aşezată pe criterii corecte te face să rămâi în istorie
(5 aprilie 2017)
388 vizualizări
Crin Antonescu cere dizolvarea Comisiei Roşia Montană
(21 octombrie 2013)
129 vizualizări
La mulţi ani, domnule Mircea Ionescu Quintus!
(18 martie 2014)
470 vizualizări
Gorghiu: Mi-aş dori un guvern minoritar al PNL
(15 septembrie 2015)
39 vizualizări
Antonescu: Unii n-au nici candidat la Preşedinţie, în vreme ce eu am deja şi prim-ministru
(5 aprilie 2014)
310 vizualizări
Udrea: Voi candida ca independent la parlamentare
(6 octombrie 2016)
527 vizualizări
Comisia pentru cultură a respins proiectul privind publicitatea la medicamente
(17 februarie 2016)
267 vizualizări
Trei europarlamentari români uimesc Europa
(10 martie 2017)
474 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
























