Disponibilitatea primului ministru Victor Ponta de a accepta o alianţă cu UDMR în orice condiţii, numai să-i asigure perpetuarea puterii încă doi ani, ingrijorează mediul politic şi pune serioase semne de întrebare. Chiar şi în interiorul nou constituitei alianţe USD sunt persoane care condamnă o astfel de politică promovata de Ponta.
Fostul comentator sportiv, actualmente lider al senatorilor Partidului Conservator, Dumitru Pelican, a lansat o serie de atacuri la adresa UDMR şi a liderului formaţiunii, Kelemen Hunor, pe care l-a numit „extremist“, „iredentist“ şi „şantajist“. Pelican a spus că preferă ca USD să treacă prin alegeri anticipate decât să accepte condiţii ale UDMR precum arborarea steagului secuiesc sau o universitate în limba maghiară.
Pelican l-a catalogat pe Kelemen Hunor drept „cel mai iredentist lider maghiar“, „extremist“. „Este un şantaj ordinar. Ruşine să vă fie, dle Hunor!“, a spus senatorul conservator. „Când vine vorba de Kelemen Hunor şi de ministrul acela care a fost la Sănătate, Cseke… nu pot să-i pronunţ numele, când era ministru în Guvernul Boc şi când stătea sub steagul Odorheiului Secuiesc şi spunea că Odorheiul Secuiesc nu este ţinut românesc. Ce blestem poate avea acest popor să stea tot timpul în decursul ultimilor ani în aceste exerciţii de guvernare la acel 5%, cât au ei“, a spus Pelican, sâmbătă, la Antena 3.
Pelican a mai spus că, în locul premierului, nu ar „ceda“ solicitărilor „aberante“ şi „absurde“.
„Dacă nu vor să accepte condiţiile absolut fireşti ca într-o convieţuire paşnică elegantă, sunt români înainte de toate, fără pretenţii cu arborare de steaguri, fără universităţi în limba maghiară“, a mai afirmat Pelican. „Sunt în stare să merg şi la alegeri anticipate dacă e cazul, dar să nu satisfac aceste pretenţii absurde, abominabile”, a punctat el.