Senatorul Varujan Vosganian a fost întrebat, joi, după şedinţa Senatului în care a fost respinsă cererea de începere a urmăririi penale împotriva sa, dacă a lăcrimat în plen la dezbaterea cererii Parchetului, el răspunzând: ”Ochii mei sunt aşa, umbroşi şi melancolici, de felul lor”.
”Am fost foarte emoţionat de gestul de solidaritate pe care l-au făcut foarte mulţi colegi faţă de mine, pentru că, într-o situaţie ingrată, în care contextul nu e favorabil unui gest curajos, iată că opţiunea senatorilor a fost, într-o mare majoritate, nu în favoarea mea, ci în sensul respectării demnităţii Senatului”, a continuat el.
Întrebat dacă a avut mir şi acatist la el, Varujan Vosganian a răspuns că în legătură cu chestiunile care ţin de natura intimă a fiecărei persoane se poate vorbi în altă parte.
”Pot să vă spun că foarte mulţi oameni pe care i-am cunoscut în viaţa mea s-au gândit la mine în aceste zile şi cred că asta m-a ajutat, într-un demers în care puţini îmi dădeau şanse”, a adăugat el.
Varujan Vosganian a mai susţinut că cercetarea trebuie clasată în maximum o lună. ”Potrivit codului de procedură penală, în maximum o lună, această cercetare trebuie clasată”, a declarat el la ieşirea din sala de şedinţă.
Întrebat dacă se aşteaptă ca DIICOT să retrimită această solicitare, el a răspuns ”Ce, suntem la Fraţii Jderi?”.
Potrivit senatorului PNL, odată cu acest vot din Senat se va face o separare clară între răspunderea politică şi răspunderea penală, iar membrii guvernului ar putea lua deciziile curajoase şi ferme de care este nevoie.
În plenul Senatului, după anunţarea rezultatului votului senatorilor, Varujan Vosganian le-a mulţumit acestora.
”Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor care au crezut în mine şi îmi manifest speranţa ca acest moment să fie interpretat ca o victorie a democraţiei şi a demnităţii Parlamentului României şi să ofere o şansă tuturor de aşeza puterile statului pe echilibrul pe care îl dorim cu toţi”, a declarat el.
Senatul a respins, joi, solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind înregistrate 71 de voturi "împotrivă", 56 de voturi "pentru", 5 voturi fiind anulate. Votul a fost secret, cu bile.