Clasa politică din Prahova a fost bulversată, astăzi, de anunţul unor noi transferuri. E drept că la nivel naţional, ştirea nu a făcut prea multe valuri fiind umbrită de percheziţiile vizând dosarul Gala Bute.
Dar în Prahova, vestea că deputaţii Dragoş Gunia, Alexandri Nicolae şi Paul Dumbrăvanu s-au declarat independenţi şi s-au afiliat grupului PNL a făcut ceva „valuri”.
Putem spune,chiar, că oile rătăcitoare s-au întors acasă!
Dragoş Gunia şi-a început cariera politică în PNL, fiind în urmă cu 15 ani chiar preşedinte al organizaţiei judeţene de tineret. Tot în acea perioadă a fost şeful de cabinet al actualului senator (atunci deputat) Ion Luchian, în prezent preşedintele PNL Prahova. Au urmat vreo 14 ani de „plimbări” politice trecând pe la PC, PNDC,PDL şi mai nou PMP. Acum, tânărul deputat, care s-a plimbat alături de Elena Udrea în toate deplasările din campania pentru prezidenţiale, şi-a adus aminte de vechii prieteni şi s-a întors „acasă”. De altfel, Gunia a fost şi la "berea de adio" am putea spune, referindu-ne la ieşirea în gaşcă la berărie a liderilor PMP în seara în care Traian Băsescu şi-a încheiat mandatul la Cotroceni
Alexandri Nicolae este un vechi membru al PNL, dar revenirea lui este surprinzătoare având în vedere criticile dure aduse fuziunii cu PDL. Nicolae a intrat în PNL în 1998, în urma fuziunii cu Partidul Alianţa Civică. A fost un apropiat al lui Dinu Patriciu şi este una persoana care cunoaşte cel mai bine organizaţiile locale ale PNL Prahova. Nicolae a fost peste zece ani secretarul general al organizaţiei judeţene fiind cel care a „pus umărul” la diverse „lovituri de palat” care au avut loc în filiala prahoveană (spre exemplu schimbarea lui Adrian Semcu din anul 2012). A fost răsplătit de PNL cu diverse funcţii importante, şi enumerăm acum doar postul de prefect al judeţului şi cel de director general al Conpet SA. Suntem curioşi ce s-a întâmplat cu puternicele simţăminte liberale ale lui Nicolae, care după alegerile europarlamentare se declara ferm împotriva fuziunii cu cei care "au tăiat pensii şi salarii"
Paul Dumbrăvanu a fost considerat revelaţia alegerilor parlamentare din 2012, când a reuşit ca dintr-un necunoscut să o învingă pe mult mai faimoasa Roberta Anastase. Dumbrăvanu a fost numit de PNL la conducerea RASP şi propulsat rapid drept contracandidat al Robertei Anastase. Nu ştim cum va sta la şedinţele de partid alături de fosta şefă a Camerei Deputaţilor pe care a acuzat-o în campanie de toate relele din lume.
Independenţa şi afilierea la grupul PNL al celor trei parlamentari de Prahova este prima dovadă a faptului că liberalii îşi adună forţele pentru a-l debarca pe Victor Ponta de la şefia Guvernului. Dar totuşi, într-o perioadă în care PNL face caz de traseismul politic, solicitând încetarea mandatelor aleşilor care au trecut la alte partide în baza OUG 55, este anormal să accepte acelaşi traseism în Parlament.
Oricum este de "admirat" instictul de conservare al celor trei deputaţi prahoveni care sprijinind moţiunea de cenzură iniţiată de PNL îşi asigură candidaturile pentru anul 2016.
Iar cel care iese victorios din această mutare este senatorul Ion Luchian, care îşi consolidează astfel postul din fruntea filialei judeţene, că doar nu e de colo să atragi trei voturi pentru moţiune într-o singură zi.
Cei trei prahoveni nu sunt singurii care se alătură noului PNL. Potrivit stiripesurse.ro, vor mai activa în grupul PNL din Camera deputaţilor Aurelian Mihai, Ovidiu Dumitru şi Theodor Paleologu.