Preşedintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus le-a spus, sâmbătă, participanţilor la Consiliul Naţional al PNL, că s-a născut şi trăit fără întrerupere 80 de ani în PNL şi că fuziunea de astăzi este ”o zi importantă pentru iarna târzie a vieţii sale”.
"Este un moment important pentru că oficial, juridic şi politic astăzi apare în zestrea politică a ţării noastre cel mai important, cel mai puternic şi cel mai vrednic partid politic. Este important astăzi să constatăm că o regulă aritmetică a fost înfrântă, aritmetică aşa cum am învăţat eu când scriam pe tăbliţă. 12 plus 15 fac 27. Astăzi politica ne învaţă că 12 plus 15 înseamnă mai mult de 40. Este o zi importantă pentru iarna târzie a vieţii mele. Am trăit patru fuziuni, mai exact patru împliniri, adăugiri, alăturări ale partidului nostru. Dumnezeu şi dumneavoastră m-aţi ajutat să trăiesc pe aceasta cea mai importantă, puternică şi împrospătare a PNL, partid în care m-am născut şi am trăit fără întrerupere de aproape 80 de ani”, a spus Quintus.
El a adăugat că le adresează liberalilor o urare: ”Astăzi doresc să vă spun că, indiferent de amărăciunile sau satisfacţiile pe care mi le-a dat acest mare partid mie şi dvs fiecăruia la rândul lui, astăzi doresc după felul meu pe care îl cunoaşteţi să vă adresez un cuvânt şi dacă vreţi o urare (...): Hai să dăm mână cu mână, liberală şi română, astăzi sus la Cotroceni se vorbeşte de Brătieni".
Consiliul Naţional al PNL s- reunit, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în prezenţa a peste 1000 de delegaţi, pentru a finaliza procesul de fuziune a filialelor vechiului PNL şi fostului PDL, dar şi pentru a adopta linia politică pe care o vor urma liberalii în acest an, în special în Parlament.