Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, prezent, miercuri, la Florica, în judeţul Argeş, la evenimentele care au marcat 150 de ani de la naşterea lui Ion I.C. Brătianu, a declarat că PNL este astăzi purtătorul tradiţiei istorice a Brătienilor şi rolul său este să garanteze că aşa va rămâne.
Preşedintele PNL a adus, potrivit unui comunicat al formaţiunii, un omagiu fruntaşului liberal şi a depus o coroană de flori la mausoleul cu osemintele lui Ion I.C. Brătianu.
Liderul liberal a declarat la ceremonie că este un moment de aducere-aminte, de reflecţie şi de cinstire a unui impresionant lider al marelui Partid Naţional Liberal. "Le mulţumesc tuturor celor care astăzi se apleacă cu admiraţie, recunoştinţă şi interes asupra destinului politic al lui Ionel Brătianu. Prezenţa mea astăzi la Florica nu este una de conjunctură, întrucât eu înţeleg să apăr şi să preţuiesc liberalismul şi valorile sale, iar păstrarea identităţii PNL este o dovadă în acest sens", a declarat Iohannis.
Liderul liberal a mai arătat că a dorit să aducă un omagiu "nu doar unui mare politician, ci şi unui redutabil om de stat, pentru că memoria lui Ionel Brătianu depăşeşte astăzi graniţa memoriei partidului nostru, ea se confundă cu însăşi istoria României". El a precizat că Ionel Brătianu s-a dovedit a fi un mare om politic nu prin ceea ce a spus, ci prin ceea ce a făcut, lucru care ar trebui să ne dea de gândit.
"PNL este astăzi purtătorul tradiţiei istorice a Brătienilor şi rolul meu este să garantez că aşa va rămâne. Eu cred că a fi liberal astăzi în România înseamnă să lucrezi cu onestitate şi eficienţă în folosul naţiunii române, să aperi statul de drept, separaţia puterilor şi pluralismul, să cultivi regimul parlamentar şi, nu în ultimul rând, să contribui zi de zi la garantarea dreptului la liberă exprimare. Aceasta este România pe care o vreau pentru noi şi pentru copiii noştri, o Românie care are în codul ei genetic moştenirea Brătienilor", a spus Klaus Iohannis.