Printre discursuri şi pregătiri intense pentru campania electorală, candidaţii la preşedinţie îşi mai fac timp şi pentru hobby-urile lor.
 
Ciclismul, maşinile, şahul sau călătoriile sunt câteva dintre micile plăceri ale prezidenţiabililor. Totuşi, politicienii sunt prudenţi atunci când vine vorba de mediatizarea pasiunilor, pentru că până şi hobby-urile se măsoară în voturi.
 
Candidatul Alianţei Creştin Liberale, Klaus Iohannis, este pasionat de ciclism, un hobby sănătos care te poate costa cât te ţine buzunarul. Există  şi biciclete mai ieftine, dar şi unele care cu tot cu un echipament complet ajung la câteva mii de euro.
Mult mai costisitoare sunt pasiunile candidatului stângii. Premierului Victor Ponta îi place să participe la raliuri, iar în 2008 a câştigat şi un titlu de campion naţional, din postură de copilot. Dacă o bicicletă costă câteva mii de euro, o maşină de curse, complet utilată şi adaptată ajunge la câteva zeci de mii de euro. Că doar stânga este pentru oamenii muncii...
 
Un alt candidat care se revendică din zona dreptei, senatorul fost PNL Ioan Ghişe şi-a descoperit pasiunea pentru şah în 1972. Timp de trei decenii a participat la competiţii, iar apoi a devenit antrenor.
Ioan Ghişe a renunţat la turnee în 1992, când a intrat în Parlament. Nu mai joacă 16 ore pe zi ca în tinereţe, dar nu poate sta departe de tabla de şah, mai ales că sportul minţii îl ajută şi în politică.
 
Elena Udrea, un alt potenţial candidat la preşedinţie, este pasionată de călătorii şi de fashon. A vizitat multe locuri şi datorită plimbărilor electorale, reuşind astfel să îmbine utilul cu plăcutul.
„Nu cred că există un preţ prea mare, pentru a ne găsi timp pentru noi înşine. Îmi număr weekendurile spre exemplu. Şi zic: uite mai sunt trei weekenduri de vară. Ce mai fac eu trei weekenduri la 40 de ani, vara”, spune Elena Udrea. Fostul ministru al turismului a devenit cunoscută pentru pantofii şi genţile cu care se afişa la diverse evenimente, toate purtând semnătura unor designeri celebrii. Nici hainele Elenei Udrea nu sunt  din categoria celor pentru orice buzunar. Udrea s-a afişat la un eveniment purtând o rochiţă din ultima colecţie Dolce & Gabanna, la un preţ de catalog de doar....14.000 de lire sterline.
 
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi el candidat la prezidenţiale, este cunoscut drept un mare pasionat al maşinilor, în special cele clasice şi scumpe.
 
„Mi-au plăcut maşinile pe care mi le-am dorit când nu puteam să mi le cumpăr. Mai târziu, sigur că nu toate. Mi-am luat două, trei maşini de colecţie de care să mă bucur”, afirmă Călin Popescu Tăriceanu.