Victor Ponta este de părere că în acest moment variantele de candidatură din partea stângii pentru alegerile prezidenţiale din toamnă sunt el şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu, potrivit Agerpres.
„Nu avem nicio grabă, nu că nu este important, este extrem important. Dar avem marele avantaj că avem zi de zi ce face. Nu e vorba că uită lumea de mine sau de PSD sau de Oprescu, dar în fiecare zi se întâmplă ceva. Trebuie să adoptăm o măsură, trebuie să reparăm ceva“, a declarat Victor Ponta întrebat care va fi candidatul stângii la prezidenţiale, în condiţiile în care pe partea dreapta a politicii sunt mai mulţi candidaţi anunţaţi.
Liderul PSD a afirmat că până la nivelul lunii februarie forţele de stânga nu aveau pregătit un candidat în condiţiile în care se mergea pe varianta USL, respectiv Crin Antonescu şi că, ulterior, din punctul său de vedere s-a creionat o listă scurtă. „Strict, personal, nu m-ar fi convins niciodată să candidez, nici Liviu Dragnea, nici Ioan Rus, nici Sebi Ghiţă, niciunul nu m-ar fi putut convinge vreodată să candidez împotriva lui Crin Antonescu, după ce mi-am cuvântul, şi lui personal şi în faţa întregii ţări că îl susţin .(...) Nu trebuia să facă altceva Crin decât să ţină USL“, a declarat premierul.
El a explicat, în privinţa lui Isărescu, că acesta nu ar dori să candideze în condiţiile în care şi-a manifestat recent intenţia de a continua la şefia BNR, şi, totodată, că o candidatură a lui Călin Popescu Tăriceanu nu mai poate fi susţinută de PSD, cel puţin în turul I, în condiţiile în care nu s-a reuşit o refacere a USL. „În acest moment nu se poate pune problema şi nici nu cred că domnul Tăriceanu vrea să fie candidatul PSD-ului, vrea să fie candidatul USL. (...) Aşa încât poate candida domnul Oprescu, în continuare cred lucrul acesta, nu ştiu sigur dacă îşi doreşte foarte mult, mă întrebaţi din partea stângii, sau pot candida eu“, a spus Victor Ponta.
Întrebat dacă pe lista de candidaţi a stângii au rămas Sorin Oprescu şi Victor Ponta, premierul a răspuns: „S-a cam redus lista, da“.
Despre un candidat unic al dreptei, Ponta a spus că nu crede această variantă şi că „vor fi mulţi candidaţi“.