Ucrainenii se prezintă în masă la urne duminică pentru a-şi alege un nou preşedinte, care va avea dificila sarcină de a pune capăt insurecţiei separatiste proruse în est şi care va trebui să normalizeze relaţiile cu Rusia, relatează France Presse.
În estul separatist, unde insurgenţii au avertizat că vor face totul pentru a împiedica derularea scrutinului, sunt puţine semne că există birouri de vot deschise. Potrivit administraţiei regiunii Doneţk, mai puţin de 18% din birourile de vot au putut fi deschise. În regiunea separatistă vecină Lugansk, Comisia electorală centrală indicase sâmbătă seara că doar 17% dintre alegători vor putea vota.
În total, peste 36 milioane de alegători sunt chemaţi la urne în întreaga Ucraină.
În capitala Kiev, care din noiembrie până în februarie a fost teatrul mişcării de contestare, pe Maidan, aflată la originea crizei politice, alegătorii aşteaptă cu răbdare la cozi lungi pentru a vota şi a-şi alege noul preşedinte, precum şi noul lor primar.
În opoziţie cu Kievul, străzile sunt pustii în Doneţkul rebel, iar birourile de votare utilizate de obicei pentru scrutinuri au rămas cu uşile închise.
Potrivit agenţiei de presă ucrainene Unian, la Lugansk, alegerile se desfăşoară în numai două din cele 12 circumscripţii. La Mariupol, oraş-port pe coasta Mării Azov, 13 birouri au rămas închise duminică. În general, după cum relatează media ucrainene, în oraşele Doneţk şi Gorlovka nu s-a deschis duminică niciun birou de votare.
Miliardarul prooccidental Petro Poroşenko este marele favorit al scrutinului, cu peste 44% din intenţiile de vot, după o campanie fără strălucire, în care a avut o prestaţie minimă.
Oligarhul, care s-a angajat să administreze Ucraina la fel cum îşi administrează foarte prospera sa întreprindere de ciocolată Roshen, nu este sigur că va fi ales din primul tur şi poate că va trebui să aibă răbdare până la un ipotetic tur al doilea.
Principalii săi rivali, Iulia Timoşenko, care susţine un referendum pentru aderarea la NATO, şi prorusul Serghei Tighipko, care propune o normalizare a relaţiilor economice cu Rusia, visează la al doilea tur, în care speră să aibă câştig de cauză.
Vineri, preşedintele rus Vladimir Putin, al cărui mod de gestionare a crizei ucrainene în siajul dosarului sirian a marcat revenirea Rusiei în prim-planul scenei politice internaţionale, schiţase un gest de calmare, anunţând că va respecta „alegerea poporului ucrainean“ şi va lucra cu viitorul şef de stat ales.
Sfârşitul campaniei electorale a fost marcat de recrudescenţa luptelor pe „frontul de est“ în regiunea Doneţk, unde 26 de persoane, în majoritate soldaţi ucraineni, şi-au pierdut viaţa în luptele dintre separatişti şi trupele guvernamentale. La Slaviansk, bastion al insurgenţilor înarmaţi proruşi, au loc zilnic lupte.