Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii va găzdui luna viitoare noi exerciţii militare în colaborare cu forţele NATO.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a stabilit, în cadrul unei convorbiri telefonice, cu omologul său canadian, detaliile pentru organizarea acestui antrenament comun.

În urmă cu două săptămâni, peste 250 de militari ai forţelor aeriene ale Statelor Unite au participat, timp de o săptămână, la un exerciţiu comun cu piloţii români, pe avioane F16, dar şi pe aparate MiG-21 Lancer.

"Vom avea şi alte exerciţii împreună cu statele membre NATO, umează chiar în luna mai să avem din nou un exerciţiu pe aviaţie, tot cu avioane F16 şi tot la Turda, cu aviaţia militară a Statelor Unite. Sunt şi alte exerciţii ale forţelor terestre, sunt şi exerciţii ale forţelor navale, aşa cum ştiţi, pe Marea Neagră", a declarat atunci ministrul Apărării.