Porturile maritime şi fluviale constănţene au fost închise, miercuri, din cauza ceţii dense, vizibilitatea pe mare scăzând sub o jumătate de milă marină, transmite Mediafax.
Potrivit Căpităniei Zonale Constanţa, manevrele de încărcare şi descărcare ale navelor în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-maritim şi fluvial şi Midia au fost suspendate miercuri, începând cu ora 11.40, din cauza vizibilităţii extreme de scăzute, în condiţii de ceaţă, de sub jumătate de milă marină.
Tot din acelaşi motiv a fost sistat şi traficul de barje pe Canalul Dunăre - Marea Neagră prin ecluza de la Agigea.
Toate manevrele şi operaţiunile portuare, precum şi traficul pe Canalul Dunăre-Marea Neagră prin ecluza de la Agigea vor fi reluate imediat ce condiţiile meteorologice se vor îmbunătăţi.
Porturile constănţene au fost închise din cauza ceţii dense
23 aprilie 2014
(62 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Locomotiva unui tren în care se aflau 100 de pasageri a luat foc în Mureş
(29 octombrie 2017)
76 vizualizări
Incidente la Buenos Aires, după finala Cupei Mondiale: 55 de persoane rănite
(14 iulie 2014)
52 vizualizări
Otopeni: 17 zboruri afectate de greva controlorilor de trafic
(15 iulie 2015)
63 vizualizări
Unul dintre cei mai buni generali iranieni conduce ofensiva trupelor speciale în Siria
(15 octombrie 2015)
46 vizualizări
Imigranţi români arestaţi la Londra
(3 ianuarie 2014)
50 vizualizări
Fostul şef al Vămii Siret şi 47 de poliţişti de frontieră, condamnaţi la 5 ani de închisoare
(18 martie 2015)
291 vizualizări
Militarii ucraineni, autorizaţi să folosească armamentul împotriva atacatorilor ruşi
(18 martie 2014)
41 vizualizări
Doi activişti ruşi au încercat să pătrundă într-o unitate militară din Letonia
(13 iunie 2015)
44 vizualizări
Cod galben de vânt puternic pentru trei judeţe. Capitala şi alte 18 judeţe sunt sub coduri portocalii de ploi şi vânt pentru a doua zi la rând
(24 octombrie 2017)
47 vizualizări
VIDEO: Statul Oklahoma, măturat de tornade
(10 mai 2016)
59 vizualizări
Alegeri în Coreea de Nord. 99.97 la sută prezenţă. Cei care nu votează sunt consideraţi trădători
(21 iulie 2015)
40 vizualizări
Un militar român de la Baza de la Mihail Kogălniceanu a murit după ce s-a împuşcat
(9 noiembrie 2015)
93 vizualizări
Avertismentul NASA. Erupţii solare puternice
(12 iunie 2014)
58 vizualizări
România a coborât şapte locuri în clasamentul libertăţii presei
(12 februarie 2015)
34 vizualizări
Bărbat condamnat în dosarul grupării Sportivilor, scos din închisoare şi extrădat în Austria
(15 noiembrie 2014)
147 vizualizări
Un român arestat pentru posesie de droguri pe aeroportul din Bogota
(26 martie 2015)
90 vizualizări
Încă un cutremur în Vrancea
(27 decembrie 2013)
41 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























