Parchetul ICCJ a dispus urmărirea penală pentru şantaj în urma plângerii formulate de senatorul PSD Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor. Procurorii au suspendat punerea în mişcare a acţiunii penale, întrucât Traian Băsescu are imunitate până la finalul mandatului de preşedinte.

Senatorul PSD Gabriela Firea a depus miercuri plângere penală pe numele lui Traian Băsescu, acuzându-l pe preşedinte i-a terfelit pe toţi cei apropiaţi ei. Firea a mers la Parchetul ICCJ, însoţită de avocatul ei, Lucian Bolcaş, şi îl acuză pe Traian Băsescu de ameninţare şi şantaj.

Plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu a fost depusă după ce duminică seară, în cadrul unei emisiuni, şeful statului i-a transmis Gabrielei Firea, membru în Comisia NANA, să fie atentă la soţul ei, Florentin Pandele, că s-ar putea să nu mai ajungă într-o zi acasă.