Excelenţa Sa Martin Harris, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti, va părăsi postul din România pentru a-l prelua pe cel de adjunct în Ambasada de la Moscova, Rusia. În locul său, la Bucureşti soseşte, în august, Paul Brummell, un diplomat cu o carieră de peste 15 ani în spate, în prezent Înalt Reprezentant al UK în Barbados şi Estul Caraibelor.
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Excelenţa Sa Martin Harris, pleacă din România pentru a prelua postul de adjunct al misiunii diplomatice britanice din Rusia. Mandatul său expiră în august 2014, iar până atunci interimatul la misiunea britanică va fi asigurat de ataşatul de afaceri Esther Blythe.
Harris are o mare experienţă în spaţiul ex-sovietic. El a sosit la post în România în 2010, acesta fiind primul său post de ambasador. Anterior, el a lucrat în ambasadele Marii Britanii din Kiev şi din Moscova, precum şi la misiunea OSCE de la Viena. Înainte să vină în România, Harris a mai lucrat în centrala de la Londra, unde se ocupa de Afganistan şi Pakistan, dar şi de Rusia şi de fostele ţări sovietice.