Poliţiştii Secţiei nr. 4 din Ploieşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intresecţia străzilor Mircea cel Bătrân - Izvoare, se află un bărbat rănit.
O echipă operativă a constatat că doi bărbaţi, în stare de ebrietate, au pătruns în locuinţa unui bărbat în vârstă de 71 ani, de pe strada Izvoare, fără acordul acestuia şi i-au distrus un geam de la o uşă interioară a imobilului.
Bătrânul care era nevăzător, simţind prezenţa unor persoane străine în imobil şi fiindu-i teamă, a luat un cuţit de bucătărie şi, pentru a se apăra, l-a lovit superficial pe unul dintre bărbaţi, în antebraţul stâng şi în zona spatelui, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Poliţiştii au întocmit acte premergătoare pe numele celor două persoane, care au intrat fără drept în imobil, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „violare de domiciliu“, şi „distrugere“, iar pe numele bărbatului de 71 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violenţe“, pe fondul legitimei apărări.