FC Barcelona şi Paris St. Germain şi-au confirmat statutul de favorite şi s-au calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce au câştigat meciurile disputate miercuri împotriva lui Manchester City, respectiv Bayer Leverkusen.
Având avantajul unei victorii cu 2-0 din meciul tur, Barcelona a câştigat şi pe teren propriu în faţa englezilor de la Manchester City, scor 2-1.
Lionel Messi a deschis scorul pentru catalani, pentru ca Vincent Kompany să ofere iluzia unei remize pentru oaspeţi.
Dar, în prelungirile partidei, Barcelona a mai punctat o dată, prin Dani Alves, şi merge în sferturi după două victorii. Golul marcat împotriva lui City i-a prilejuit lui Messi stabilirea unui alt record, argentinianul fiind jucătorul care a înscris de cele mai multe ori pentru o singură echipă în Liga Campionilor.
Reuşita de miercuri a fost cea cu numărul 67 în tricoul blaugrana în Liga Campionilor pentru Messi, care l-a depăşit astfel pe legendarul Raul Gonzalez, fostul atacant al lui Real Madrid.
În cealaltă partidă a serii, PSG s-a impus tot cu 2-1 în faţa lui Leverkusen, calificându-se printre cele mai bune opt echipe ale Europei cu scorul general de 6-1. Oaspeţii au deschis scorul repede, prin Sidney Sam, dar campioana Franţei a restabilit egalitatea graţie reuşitei lui Marquinhos.
Bayer a avut şansa de a reveni în avantaj, însă Rolfes a ratat un penalty, pentru ca, în debutul părţii secunde, parizienii să înscrie golul victoriei prin Ezequiel Lavezzi.
FC Barcelona şi PSG s-au calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor
13 martie 2014
(73 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Doi răniţi, într-un accident de motocicletă, la Vălenii de Munte
(11 mai 2014)
1289 vizualizări
Al şaptesprezecelea deces provocat de gripă, confirmat în Bucureşti
(10 februarie 2018)
59 vizualizări
Stat Islamic intenţionează să comită noi atentate în Europa. Ţările cu cel mai ridicat risc de atentat
(2 decembrie 2016)
66 vizualizări
Un britanic condamnat la un an de închisoare, după ce a încercat să fure arma unui poliţişt pentru a-l ucide pe Donald Trump
(14 decembrie 2016)
31 vizualizări
Felix Tătaru, proprietarul GMP şi coordonatorul campaniillor lui Iohannis şi Băsescu, audiat la DNA
(4 martie 2015)
69 vizualizări
Senatorii au aprobat continuarea urmăririi penale faţă de Vâlcov
(1 aprilie 2015)
29 vizualizări
Primul transplant de cap va fi efectuat peste 2 ani
(15 septembrie 2015)
52 vizualizări
O aeronavă Airbus A320 a Turkish Airlines a depăşit "pragul fizic 08L" oprindu-se în siguranţă pe suprafaţa betonată a pistei pe Aeroportul Henri Coandă
(23 iunie 2017)
126 vizualizări
Articole pirotehnice în valoare de 78.357 lei, confiscate pe 31 decembrie
(2 ianuarie 2015)
44 vizualizări
Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constatinescu, surprins la o terasă din New York
(17 iulie 2014)
59 vizualizări
Soţul Sandei Ladoşi, scos temporar de sub controlul judiciar pentru a se trata în Austria
(13 februarie 2014)
87 vizualizări
Mii de români la cozi în faţa secţiilor de votare din Paris, Torino, München, Viena
(16 noiembrie 2014)
62 vizualizări
Irina Begu nu va participa la turneul de la Indian Wells
(6 martie 2015)
37 vizualizări
Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din ţară
(4 noiembrie 2014)
52 vizualizări
Guvernul sirian respinge negocierile directe cu opoziţia
(17 martie 2016)
40 vizualizări
Rezultate dezastruoase la simularea naţională la clasa a VIII-a
(6 martie 2014)
193 vizualizări
Incendiu într-o localitate din judeţul Buzău, la un imobil în care locuiesc muncitori; trei persoane au fost evacuate
(25 ianuarie 2017)
33 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























