Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, a ajuns sâmbătă la Teheran, capitala Iranului, unde va avea întrevederi cu oficiali iranieni axate pe relaţiile bilaterale şi problema nucleară, a anunţat presa locală.

Începând de duminică, Catherine Ashton va avea întrevederi cu preşedintele iranian Hassan Rohani, cu şeful Parlamentului Ali Larijani şi cu ministrul de Externe Mohammad Javad Zarif. Potrivit agenţiei oficiale Irna, ea a fost întâmpinată la aeroport de ministrul adjunct pentru Afaceri Externe Abbas Araghchi.

Sâmbătă seara, Ashton urma să aibă discuţii cu reprezentanţi ai societăţii civile, majoritatea femeie, cu ocazia zilei de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, a anunţat pentru AFP o sursă apropiată delegaţiei europene.

Această vizită are loc în contextul ameliorării relaţiilor dintre Iran şi ţările occidentale. Cele două părţi s-au angajat să finalizeze un acord definitiv cu privire la soluţionarea crizei nucleare iraniene.

Ashton va merge luni la Ispahan, un oraş cu o semnificaţie istorică aparte, a anunţat un membru al anturajului său.
Experţi iranieni şi din cadrul Grupului 5+1 au încheiat vineri, la Viena, o primă rundă de negocieri. O reuniune politică este prevăzută pentru 17 martie, însă aceste negocieri vor necesita mai multe luni pentru a se ajunge la un acord final.

La 24 noiembrie, Iranul a încheiat cu marile puteri un plan de acţiuni pentru şase luni, aplicat începând din 20 ianuarie. UE este un actor-cheie în negocierile nucleare, iar Ashton deţine un rol foarte important.
Occidentalii şi Israelul suspectează Iranul că vrea să se doteze cu arma atomică sub paravanul unui program nuclear civil, însă Teheranul neagă aceste acuzaţii.