Alianţa Nord-Atlantică a decis intensificarea cooperării cu Ucraina şi suspendarea unor iniţiative comune cu Rusia, anunţă secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, citat de AFP.
"Am plasat cooperarea NATO-Rusia sub revizuire", a anunţat Rasmussen după reuniunea NATO-Rusia desfăşurată la Bruxelles. "Aceste măsuri transmit un mesaj clar Rusiei - acela că trebuie să detensioneze situaţia din Ucraina", a apreciat el.
Am suspendat pregătirea "primei misiuni comune NATO-Rusia", adică cea privind escortarea navei americane care transportă arme chimice siriene pentru a fi distruse. Cu toate că Rusia nu va mai participa la această operaţiune, procesul de "distrugere a armelor chimice nu va fi afectat", a precizat Rasmussen.
"În acelaşi timp, vrem să lăsăm o portiţă deschisă pentru dialog" şi suntem "pregătiţi să menţinem reuniunile" Consiliului NATO-Rusia la nivel de ambasadori, a dat asigurări el. În paralel, am hotărât să "sporim parteneriatul şi cooperarea cu Ucraina, în vederea susţinerii reformelor democratice", a anunţat secretarul general al NATO.
NATO va ajuta Kievul să-şi modernizeze armata, a adăugat el.
Consiliul NATO-Rusia a fost creat în 2002 pentru a favoriza cooperarea dintre cei doi parteneri "într-o serie de domenii de interes comun", precum gestionarea crizelor sau lupta împotriva terorismului şi pirateriei.
NATO sporeşte cooperarea cu Ucraina şi o diminuează pe cea cu Rusia
6 martie 2014
- citeşte totul despre:
- distrugere,
- crizelor,
- chimice,
- americane,
- bruxelles,
- nordatlantica,
- siriene,
- rasmussen,
- ucraina
(39 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Instabilitate atmosferică accentuată, de la ora 12.00; de la 18.00, 23 de judeţe vor fi sub cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină
(15 mai 2018)
145 vizualizări
Traficul feroviar din Germania, perturbat de o bombă din al Doilea Război Mondial
(19 octombrie 2013)
48 vizualizări
Poliţia a controlat microbuzele şcolare
(24 septembrie 2013)
55 vizualizări
Englez extrădat din România pentru infracţiuni grave
(17 ianuarie 2015)
46 vizualizări
Stat Islamic: John Jihadistul ar fi fost ucis de o dronă
(13 noiembrie 2015)
44 vizualizări
CNAIR: Circulaţie în condiţii de iarnă pe majoritatea drumurilor naţionale şi autostrăzilor din România
(22 ianuarie 2018)
38 vizualizări
SUA: Cinci ani de închisoare pentru un jurnalist care susţinea gruparea de hackeri Anonymous
(23 ianuarie 2015)
50 vizualizări
Un român, între şapte membri ai misiunii ONU răpiţi pentru o scurtă perioadă de timp în Libia
(29 iunie 2017)
35 vizualizări
O nouă catastrofă pe mare
(19 aprilie 2015)
48 vizualizări
CFR Călători introduce tariful de 39 de euro pe ruta Bucureşti-Viena şi retur
(29 noiembrie 2013)
92 vizualizări
CNN: Pentagonul propune ca SUA să trimită trupe speciale în Irak
(20 iunie 2014)
64 vizualizări
Nave ruseşti încărcate cu trupe au ajuns pe coasta ucraineană a Crimeii
(25 februarie 2014)
74 vizualizări
Incendiul din Canada face ravagii. Ar putea dura luni până când va fi stins
(9 mai 2016)
40 vizualizări
Armata siriană a descoperit o groapă comună cu cel puţin 40 de cadavre la Palmira
(2 aprilie 2016)
68 vizualizări
Ţiriac şi construcţia lui de lângă Guvern
(31 octombrie 2014)
41 vizualizări
Cod galben de ninsori şi în Prahova!
(26 decembrie 2014)
38 vizualizări
Grecii şi-au făcut planul de reformă. Ce prevede acesta
(10 iulie 2015)
32 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























