O explozie devastatoare a avut loc marţi seară la etajul doi al unui bloc din Medgidia. Deflagraţia a fost urmată de un incendiu puternic, care a afectat 20 de apartamente din imobil.
12 persoane au fost rănite în explozia de la Medgidia, potrivit informaţiilor furnizate de ISU Dobrogea.
Doi dintre răniţi, printre care se află şi cel în apartamentul căruia s-a produs incidentul, sunt în stare gravă şi au fost duşi la Spitalul de Urgenţă Constanţa. Alţi cinci răniţi au fost deja duşi în unitatea de primiri urgenţe a spitalului Medgidia.
Explozia a fost produsă de o butelie şi a avut loc într-un bloc cu patru etaje. Proprietarul apartamentului, care se afla în locuinţă împreună cu soţia, mama şi o nepoată, a fost nevoit de flăcările puternice să sară de la etajul doi pe o prelată aflată la etajul unu.
Primarul Municipiului Medgidia, Marian Iordache, a spus că toţi locatarii din bloc au fost evacuaţi şi nimeni nu va mai intra în bloc până mâine dimineaţă. Echipele de investigatori urmează să stabilească în următoarele zile cauzele exacte ale exploziei. Cei evacuaţi vor fi cazaţi într-un hotel ce aparţine Primăriei Municipiului Medgidia.