Un tânăr de 26 de ani din localitatea Criciova, judeţul Timiş, care se afla alături de tatăl său la o partidă legală de vânătoare de fazani, a fost împuşcat în cap de către părintele său, tânărul fiind transportat de urgenţă la un spital din Timişoara, informează Mediafax.
Potrivit poliţiştilor, un tânăr din localitatea Criciova, judeţul Timiş, a fost transportat la Clinica Maxilo-Faciale din Timişoara, după ce a fost împuşcat în zona capului de tatăl său, în timpul unei partide de vânătoare pe fondul de vânătoare de la Criciova.
Bărbatul a ochit un fazan, iar când a tras focul de armă alicele au ricoşat direct în faţa băiatului său, rănindu-l.
Imediat la faţa locului a fost chemată o ambulanţă care l-a preluat pe tânăr şi l-a transportat la un spital din Lugoj, insă medicii de acolo au decis să îl trimită la Timişoara.Poliţiştii Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Timiş s-au deplasat la Criciova pentru audieri şi cercetări la faţa locului.
Arma de vânătoare cu care s-a tras a fost ridicată şi s-a stabilit că vânătoarea era legală, urmând ca poliţăştii să stabilească şi dacă vânătorii au respectat toate regulile de prevenire ale unor astfel de incidente.
Tânăr din Timiş, împuşcat în cap de tatăl său, la vânătoare
17 februarie 2014
- citeşte totul despre:
- fazani,
- legala,
- parintele,
- clinica,
- audieri,
- politistii,
- ricosat,
- vanatoarea,
- timisoara
(98 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Trei femei rănite într-un accident produs la Călineşti, în Prahova
(28 ianuarie 2018)
467 vizualizări
La război, ca la război, dar până la gaze! Rusia şi Ucraina au ajuns la un acord în privinţa livrărilor
(26 septembrie 2015)
57 vizualizări
Statele Unite au suspendat acordul cu Rusia în privinţa Siriei
(4 octombrie 2016)
35 vizualizări
Ridicaţi direct din sala de judecată. Un avocat şi un fost procuror, duşi la DIICOT pentru audieri
(26 octombrie 2017)
60 vizualizări
MH370: O pată de carburant în zona de căutări
(14 aprilie 2014)
46 vizualizări
Furtună în Bulgaria: Două localităţi de pe malul mării au decretat stare de dezastru
(17 iulie 2014)
188 vizualizări
Patru deţinuţi deosebit de periculoşi au evadat din arest
(17 ianuarie 2015)
91 vizualizări
NATO a început negocierile de aderare cu Muntenegru
(16 februarie 2016)
50 vizualizări
Trenul cu maghiari s-a „stricat“ în drum spre Covasna
(27 octombrie 2013)
77 vizualizări
Răzvan Alexe nu a primit mandat de arestare
(21 octombrie 2013)
230 vizualizări
Şapte curse aeriene au fost redirecţionate sau au întârzieri din cauza ceţii de pe aeroportul din Cluj
(25 noiembrie 2016)
40 vizualizări
Accident rutier cu 15 victime pe DN6, în judeţul Teleorman
(12 aprilie 2018)
69 vizualizări
Percheziţii la Primăria Piteşti şi la sediile unor firme, într-un dosar corupţie
(6 noiembrie 2014)
87 vizualizări
Rusia extinde o a doua bază militară în Siria
(4 decembrie 2015)
43 vizualizări
Rudel Obreja, în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile
(24 aprilie 2014)
59 vizualizări
BPN al PNL a decis să transmită premierului două propuneri pentru MT
(25 august 2013)
56 vizualizări
Preşedintele CJ Hunedoara audiat la DNA
(3 decembrie 2014)
36 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole

























