Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 28/29 martie 2015 la ora 3,00, care va deveni ora 4,00. După ora 4,00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

'Astfel, un număr de 69 de trenuri, din care 6 trenuri internaţionale, 26 InterRegio şi 37 Regio aflate în circulaţie între 3,01 şi 4,00 (ora iarnă), vor ajunge la destinaţie cu orarii modificate. Având în vedere că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, 29 martie 2015, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare' , se precizează în într-un comunicat al CFR.