Un curs de pregătire în acordarea primului ajutor, condus de personal al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, filiala Prahova a avut loc la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi

31 de jandarmi care acţionează în zonele montane de pe Valea Prahovei, dar şi de pe Valea Teleajenului, au urmat cursul şi au obţinut un certificat de absolvire valabil în toată Uniunea Europeană.

În perioada următoare vor urma acest curs şi alţi jandarmi care vin în contact cu cetăţenii, pentru a putea acorda primul ajutor, atât pe timpul serviciului cât şi în afara acestuia.

Inspectoratului Judeţean de Jandarmi va organiza un exerciţiu demonstrativ în colaborare cu Societatea Naţională de Cruce Roşie, în zona Văii Prahovei, la care vor fi folosite autovehiculele primite ca urmare a implementării programului de colaborare româno-elveţian din luna decembrie 2013.