Şaptesprezece zboruri, 11 aterizări şi şase decolări, de pe Aeroportul Otopeni, sunt afectate, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00, pe durata grevei controlorilor de trafic, a declarat agenţiei MEDIAFAX Teo Postelnicu, din cadrul Biroului de Presă al aeroportului.

"Ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian, în intervalul orar 11:00 - 13:00, numărul decolărilor şi aterizărilor unor curse interne şi internaţionale este redus. De aceea, recomandăm pasagerilor care au rezervări de zbor miercuri să contacteze reprezentanţii companiei aeriene", a precizat Postelnicu.

Conform sursei citate, zborurile vizează destinaţii din mai multe oraşe europene, precum Paris (Franţa), Londra (Anglia), Dublin (Irlanda) sau Amsterdam (Olanda), dar şi câteva curse interne.

Postelnicu a spus că administraţia Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" depune toate eforturile pentru a reduce la minim disconfortul creat pasagerilor ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian.

Contactat telefonic de agenţia MEDIAFAX, liderul sindicatului ROMATSA, Gabriel Tudorache, a declarat că nu poate indica cu exacticate zborurile afectate întrucât acestea sunt stabilite la Bruxelles, doar companiile aeriene fiind informate în legătură cu anularea sau menţinerea curselor în acest interval.

Aceeaşi sursă a precizat că între orele 11.00 - 12.00 trebuie asigurate 33 la sută din zboruri, iar în a doua oră de grevă a controlorilor de trafic peste jumătate.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Aeroportului Internaţional "Hernri Coandă", în intervalul orar 11:00 - 13:00 sunt prevăzute, în total, 40 de zboruri, dintre care 22 aterizări şi 18 decolări.

MEDIAFAX