Relu Fenechiu va afla sentinţa în dosarul „Transformatorul“ pe 30 ianuarie. Fostul ministru al Transporturilor este acuzat de abuz în serviciu şi corupţie. În acest dosar, Fenechiu a fost condamnat, în primă instanţă, la cinci ani de închisoare.
Magistraţii din completul care judecă în recurs dosarul "Transformatorul" au ascultat, luni, pledoariile finale, însă la instanţă nu s-au prezentat decât doi dintre cei şase inculpaţi.
Avocaţii lui Relu şi Lucian Fenechiu au anunţat instanţa că aceştia au încercat de mai multe ori să plece din Iaşi pentru a se prezenta la termenul de luni al procesului, dar nu au putut ajunge la Bucureşti din cauza vremii.
Într-un scurt schimb de replici, avocatul lui Relu Fenechiu i-a prezentat preşedintelui completului, judecătorul Livia Stanciu, un extras de pe pagina oficială a CNADNR, ca justificare la faptul că drumurile sunt blocate, context în care magistratul i-a replicat că s-a uitat pe acelaşi site şi a constatat că drumurile naţionale sunt deblocate.
În final, Completul de cinci judecători a stabilit ca procesul să se reia marţi, la ora 13.00, când acuzarea şi apărarea vor expune pledoariile finale în acest dosar.
La termenul din 16 ianuarie, judecătorii instanţei supreme au respins cererile apărării lui Relu Fenechiu privind efectuarea unor noi expertize în dosarul "Transformatorul", însă i-au permis acestuia să depună o expertiză extrajudiciară făcută la cererea sa, stabilind ca procesul să continue, cu pledoariile finale, în 27 ianuarie.