Mai mulţi militari vor acţiona în judeţele unde s-a instituit stare de alertă - Buzău, Vrancea şi Brăila, conform ordinelor primite pe cale ierarhică.
Odată cu instituirea stării de alertă în judeţele Buzău, Vrancea şi Brăila, de la nivelul Ministerului Apărării Naţionale s-au transmis ordine de acţiune unităţilor militare din cele trei judeţe şi din cele limitrofe pentru creşterea capacităţii de intervenţie. În acest sens, au fost activate şi trecute în stare de alertă detaşamente de militari, tehnică de intervenţie şi au fost stabilite responsabilităţile şi coordonarea cu toate structurile judeţene de intervenţie implicate“, informează MApN.
În judeţul Vrancea, la Focşani, 50 de militari cu două autocamioane de la Brigada 2 LAROM şi de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată acţionează pentru deszăpezirea căilor de acces, după ce, în cursul zilei, au amenajat o zonă de aterizare pentru elicopterele SMURD care desfăşoară misiuni de intervenţie în zonă. În localitatea Vulturu, opt militari şi un mijloc tehnic au acţionat pentru degajarea drumului de acces.
În judeţul Ialomiţa, o echipă de militari de la Baza 86 Aeriană din Feteşti acţionează cu un utilaj pentru deblocarea drumurilor în comuna Stelnica.
În judeţul Buzău, 40 de militari cu şapte mijloace tehnice (cinci camioane DAC 665, două autovehicule cu şenile) sunt pregătiţi să intervină în zona localităţii Râmnicu Sărat pentru deblocarea căilor de acces, evacuare medicală şi tractarea autovehiculelor înzăpezite. Militarii şi tehnica Brigăzii de Informaţii Militare şi Batalionului 620 Operaţii Speciale, de la Buzău, care au acţionat la Robeasca, au fost redislocaţi în localitatea Săgeata pentru acţiuni de deszăpezire.
În judeţul Brăila, un detaşament format din 32 de militari şi trei mijloace tehnice din Brigada 10 Geniu şi Brigada 282 Mecanizată continuă să acţioneze în zona localităţilor Jirlău, Galbenu şi Făurei pentru deblocarea căilor de acces.
În judeţul Vâlcea, un detaşament de militari şi trei mijloace tehnice acţionează pentru deszăpezirea drumului între localităţile Creţeni şi Glăvile.
Militarii Batalionului 235 Sprijin Logistic continuă misiunea de transport în localitatea Moroeni, judeţul Dâmboviţa.