Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a fost lovit cu pumnul în faţă de un minor, în timpul unui eveniment de campanie desfăşurat miercuri în regiunea sa natală Galicia, cu ocazia alegerilor generale de duminică, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni, relatează Reuters în pagina electronică.

Şeful Guvernului, în vârstă de 60 de ani, nu a fost rănit, a declarat un purtător de cuvânt al Partidului Popular, dar Rajoy a fost văzut ulterior cu o vânătaie mare pe faţă.

Un tânăr l-a lovit puternic cu pumnul în faţă pe Rajoy, căruia i-au căzut ochelarii, în timp ce participa la un eveniment public în oraşul Pontevedra.

Agresorul stătea în picioare chiar lângă Rajoy, când l-a lovit brusc, luându-l pe premier prin surprindere. Tânărul, care este minor, a fost arestat, a confirmat poliţia.

Rajoy a transmis un mesaj pe Twitter, mulţumindu-le susţinătorilor săi şi asigurând publicul că se simte bine. "Sunt bine, pe drum spre un miting din Coruna", a afirmat el.

Candidaţi din partea formaţiunilor rivale au trimis de asemenea mesaje de susţinere, a precizat partidul Ciudadanos.

Partidul Popular (PP) al lui Rajoy ar urma să câştige alegerile generale de duminică, chiar dacă a condus ţara în una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere economic din ultimele decenii. PP ar putea totuşi să rămână fără majoritatea parlamentară pe care o avea din 2011.

Spania are una dintre cele mai mari rate ale şomajului în rândul tinerilor din Uniunea Europeană, aproape jumătate dintre cei sub 25 de ani care îşi caută de lucru fiind şomeri.

Mediafax