Meteorologii au emis o informare meteo, valabilă în toată regiunea Moldovei.
Se vor semnala ninsori ce vor depune un strat de 10 cm de zăpadă în jumătatea de sud a judeţelor Bacău şi Vaslui şi judeţele Vrancea şi Galaţi inclusiv drumurile naţionale şi europene.
Ninsori abundente sunt semnalate şi în jumătatea de nord-est a judeţului Buzău (inclusiv în municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat) şi local în judeţul Brăila, precum şi drumurile naţionale şi europene aferente, respectiv porţiuni din E85.
În cea mai mare parte a Moldovei va ninge, iar vântul va sufla în general moderat, trecător rafalele putând atinge 40...45 km/h. În jumătatea sudică a regiunii vor fi şi precipitaţii mixte cu depunere de polei.
Ninsori locale vor fi şi în zona montană înaltă, unde vântul va avea intensificări temporare, cu viteze ce vor depăşi 70 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.
În schimb în restul ţării, maximele temperaturilor vor fi de 10...12 grade în localităţile din Oltenia şi vestul Munteniei.
Joi, vremea va continua să se răcească în special în estul şi sud-estul ţării. Astfel, valorile maxime vor fi cuprinse între minus 8 grade în nordul Moldovei - deci foarte rece chiar şi pentru această perioadă - şi plus 10-11 grade în sud-vestul ţării, la Drobeta Turnu Severin. Cerul va fi temporar noros şi local vor cădea precipitaţii, ninsori în Moldova şi mixte în restul regiunilor. Vor fi şi condiţii de polei, din nou. Vântul va sufla moderat în sud, în est şi la munte şi în general slab în rest.