Fostul primar al municipiului Iaşi Gheorghe Nechita a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, decizia Tribunalului Bucureşti nefiind definitivă.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis condamnarea la patru ani de închisoare a fostului edil al Iaşiului Gheorghe Nichita, el fiind acuzat că ar fi luat mită în contractul privind managementului traficului în municipiul Iaşi.
Totodată, instanţa i-a interzis lui Nichita dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, timp de trei ani, după executarea pedepsei.
De asemenea, fostului primar al Iaşiului i-a fost confiscată suma de 71.214,76 lei, primită cu titlu de mită.
În acelaşi dosar, Tiberiu Urdăreanu, proprietar al grupului de firme UTI, a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare.
Gheorghe Nichita, care ocupă funcţia de consilier al actualului preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, nu s-a prezentat luni la serviciu.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată în decembrie 2015, fiind acuzat de procurorii DNA că a primit 10 la sută mită dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme, precum şi reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi cazare în China.
În urma cercetărilor, a rezultat că, în luna august 2013, în contextul implementării proiectului "Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi”, care privea fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi scăderea gradului de poluare, finanţat din fonduri europene, Gheorghe Nichita, în calitate de primar al municipiului Iaşi, a pretins şi primit mai multe foloase necuvenite pentru a agrea câştigarea licitaţiei de către asocierea UTI - IBC şi semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum şi pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiţii.
Iaşi: Fostul primar Gheorghe Nechita, condamnat la înschisoare pentru luare de mită
13 noiembrie 2017
(72 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Rusia a bombardat un post al forţelor speciale americane în Siria!
(23 iulie 2016)
152 vizualizări
Primarul Sectorului 1, SĂLTAT de pe aeroport şi dus cu DUBA la DNA Ploieşti
(18 iunie 2015)
60 vizualizări
Rusia va fi exclusă de le Euro dacă ultraşii vor provoca noi incidente. Federaţia a primit amendă
(14 iunie 2016)
40 vizualizări
Peste 15 hectare de vegetaţie uscată din apropierea rezervaţiei naturale Vulcanii Noroioşi, cuprinse de un incendiu
(14 martie 2017)
36 vizualizări
Percheziţii la grupări care ar fi obligat zeci de persoane să muncească, ţinându-le sechestrate şi bătându-le cu biciul
(13 iulie 2016)
44 vizualizări
Fostul ministru Darius Vâlcov rămâne în arest
(20 aprilie 2015)
33 vizualizări
Corneliu Vadim Tudor a fost internat în această dimineaţă
(14 septembrie 2015)
58 vizualizări
Udrea scoasă cu cătuşe din sediul DNA
(10 februarie 2015)
75 vizualizări
Germania ia în calcul ieşirea temporară a Greciei din zona euro
(12 iulie 2015)
40 vizualizări
Un mort şi şase răniţi, după ce o autoutilitară şi un microbuz s-au ciocnit
(15 ianuarie 2017)
148 vizualizări
Simona Halep se menţine locul 7 în clasamentul WTA
(3 martie 2014)
45 vizualizări
Ploieşti: Accident la ieşirea spre Braşov. Opt persoane rănite, restricţii de circulaţie
(6 iulie 2015)
69 vizualizări
Cod portocaliu de ploi pentru sud-estul României
(30 septembrie 2013)
43 vizualizări
Premierul Ponta, acuzat din nou de plagiat
(30 septembrie 2013)
45 vizualizări
Anchetă a poliţiştilor şi procurorilor după ce într-o pădure a fost găsit trupul în stare de putrefacţie al unui taximetrist; doi suspecţi au fost reţinuţi
(24 iunie 2018)
52 vizualizări
Imigrant român, reţinut pentru proferare de ameninţări cu moartea la adresa musulmanilor
(16 ianuarie 2015)
76 vizualizări
Valonia, încă un obstacol în calea CETA
(21 octombrie 2016)
42 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























