O femeie de 74 de ani din comuna Mălureni, judeţul Argeş, a fost muşcată, vineri seară, de un lup care a intrat în gospodăria sa, femeia fiind transportată la spital, iar animalul fiind împuşcat de către vânători.
Potrivit directorului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş, Daniel Gelu Lupu, vineri seară, o bătrână din localitatea Mălureni a fost muşcată de un lup care a intrat în gospodăria sa.
Femeia 74 de ani a fost muşcată de o mână de către lup, fiind transportată la Spitalul Judeţean Piteşti, unde se află internată în secţia de boli infecţioase.