Capetele şi copitele a 200 de cai au fost descoperite aruncate pe malul râului Siret, în localitatea Fântanele, judeţul Suceava, potrivit România TV. Localnicii au fost alertaţi de mirosul greu de suportat. Autorităţile cred că este vorba de un abator clandestin unde erau sacrificate animalele.
La faţa locului s-au deplasat comisari ai Gărzii de Mediu Suceava, dar şi politiştii care încearcă acum să afle de unde provin lesurile. Cel mai probabil, spun cei de la Garda de Mediu, rămăşiţele provin de la un abator din judeţul Suceava sau din Botoşani care nu are contract pentru distrugerea resturilor.