Parlamentarul laburist Keith Vaz, înconjurat de camerele de luat vederi ale televiziunilor, a ajuns împreună cu un coleg, Mark Reckless, pe aeroportul din Luton pentru a întâmpina primul avion venit din România după eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii, relatează The Guardian.
Cei doi parlamentari au vrut să vadă procedurile care au loc în prima zi în care românii şi bulgarii au acces nerestricţionat pe piaţa muncii britanice, afirmă cotidianul în pagina electronică. Ei au găsit însă un avion plin în proporţie de trei sferturi cu persoane care se întoarceau la muncă după vacanţa de Crăciun petrecută în ţară.
La ieşirea din avion, unul dintre pasageri a confirmat că se află în Marea Britanie pentru prima dată, dar că vorbeşte engleza şi are un loc de muncă. El s-a arătat surprins de modul în care a fost primit. „Nu am venit aici pentru a vă jefui ţara. Am venit să muncesc. Iar voi aţi deschis graniţele. Am venit să muncesc. Să fac bani şi să merg acasă“, a declarat un român.
După ce au făcut turul zonei, Vaz a confirmat că nu au fost martorii unei invazii de Anul Nou, deşi susţine că acest lucru s-ar putea întâmpla în lunile următoare. „Din discuţiile pe care le-am avut cu persoanele de aici, am constatat că multe s-au întors la muncă. Munceau deja în Marea Britanie şi s-au întors din vacanţă, aşa că nu sunt persoane care au venit pentru prima dată“, a declarat parlamentarul. „Nu avem dovezi cu privire la persoane care să se grăbească să cumpere bilete pentru a ajunge pentru că este 1 ianuarie“, a adăugat el.