Un tren de marfă a deraiat duminică dimineaţă într-o mahala din Nairobi, distrugând mai multe locuinţe improvizate şi rănind cel puţin 10 persoane, conform autorităţilor şi Crucii Roşii kenyane, transmite AFP.

În total, zece persoane au fost tratate la spitalul naţional Kenyatta", a declarat un membru al Crucii Roşii aflat la faţa locului, precizând că trei au fost răniţi uşor şi au fost externaţi.

Potrivit Mediafax, pompierii au eliberat mai mulţi răniţi din ruinele cabanelor distruse. "Majoritatea strigau de sub dărâmături unde erau blocaţi şi nu se putea mişca, însă am reuşit să îi scoatem şi să îi tratăm", a explicat Johnson Maina, de la departamentul pompierilor.

La căderea nopţii, locomotiva şi vagoanele se aflau încă răsturnate în mijlocul dărâmăturilor.

"Macaralele au sosit iar personalul căilor ferate lucrează pentru a amenaja linia în vederea ridicării vagoanelor", a declarat membrul Crucii Roşii.

Localnicii au declarat că numărul victimelor ar putea fi mai mic decât era iniţial crezut deoarece mulţi dintre cei ale căror case au fost distruse nu se aflau acasă când s-a produs accidentul, fiind plecaţi în această perioadă a Crăciunului la biserică sau în satele de origine.

"Din cauza perioadei sărbătorilor şi a orei la care s-a produs, mulţi oameni nu se aflau acasă", a declarat pentru AFP un responsabil local.

Aproximativ 250.000 de persoane locuiesc în mahalaua Kibera, una dintre cele mai populate din Africa, conform unui ONG care a realizat un studiu al populaţiei.

Conform ministrului Transporturilor Michael Kaman, guvernul i-a prevenit de mult timp pe locuitorii din Kibera că este periculos să îşi construiască adăposturile pe marginea căii ferate care traversează mahalaua.