Circulaţia feroviară între Valea Călugărească şi staţia Ploieşti Est, judeţul Prahova, este oprită, vineri, din cauza ploilor puternice şi a viiturii, calea ferată fiind acoperită de ape.
Purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, a declarat, vineri, că între staţiile Valea Călugărească şi Ploieşti Est nu se circulă, calea ferată fiind acoperită de ape.
„Între Valea Călugărească şi Ploieşti Est, calea ferată este acoperită de ape. Pe teren sunt angajaţii de la secţia linii şi ne-au transmis că nu este posibilă continuarea circulaţiei până nu se opreşte ploaia torenţială”, a spus Brânzan.
Mai multe trenuri staţionează temporar în gările de pe traseu. Este vorba de trenurile 1754, 5074, 15056 şi 1576 pentru direcţia Bucureşti şi de trenurile 5055, 1755, 5007,15003 şi 1665 din direcţia Bucureşti pentru Buzău.
Judeţul Prahova este sub atenţionare meteorologică de vreme rea.
Sursa : stiripesurse.ro