Ministrul britanic de externe, Jeremy Hunt, a acuzat joi serviciile ruse de informaţii militare (GRU) că au efectuat atacuri cibernetice împotriva unor instituţii politice şi sportive, firme şi media din întreaga lume, relatează AFP, citat de Agerpres.

 

"Acest fel de comportament demonstrează dorinţa lor de a opera fără să ţină cont de dreptul internaţional sau de normele stabilite şi de a acţiona cu un sentiment de lipsă de vinovăţie şi fără să se ia în calcul consecinţele", a declarat şeful diplomaţiei de la Londra într-un comunicat. 

 

"Mesajul nostru este clar", a adăugat ministrul. "Împreună cu aliaţii noştri, vom descoperi şi vom răspunde la tentativele GRU de a sabota ordinea internaţională", a continuat el.

 

Potrivit ministerului de externe, Oficiul naţional de cibersecuritate britanic (NCSC) a putut stabili că GRU se ascundea în spatele mai multor atacuri comise în lume de hackeri cunoscuţi. Aceste atacuri cibernetice, defăşurate "la întâmplare şi fără lege şi credinţă", au "afectat cetăţeni în numeroase ţări, printre care Rusia, şi au costat milioane de lire economiile naţionale", a adăugat Jeremy Hunt.

 

Printre atacurile identificate de NCSC figurează mai ales cele împotriva Partidului Democrat din SUA, preludiu la scandalul ingerinţei ruse în prezidenţialele americane din 2016 şi pentru care GRU a fost deja acuzat de Washington. Figurează, de asemenea, scurgerile de documente confidenţiale ce au urmat atacurilor cibernetice împotriva bazei de date a Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA) sau împotriva aeroportului din Odesa, în Ucraina.

 

Potrivit unei surse guvernamentale britanice, GRU este asociat cu mai multe nume de hackeri cunoscuţi şi frecvent prezentaţi ca apropiaţi ai autorităţilor ruse, ca 'Fancy Bear', 'Sandworm', 'Strontium', 'APT 28', 'CyberCaliphate', 'Sofacy', 'BlackEnergy Actors', diferite nume sub care se ascunde uneori o singură şi aceeaşi entitate.  

 

"Ţinând cont de nivel înalt de încredere al acestei evaluări şi de context, guvernul britanic este de părere că guvernul rus - Kremlinul - este responsabil", a adăugat această sursă. 

 

În legătură cu alt subiect, guvernul de la Londra a acuzat GRU la începutul lui septembrie că s-a aflat la originea otrăvirii fostului spion Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulia, în 4 martie, la Salisbury (sud-vestul Angliei).

 

 

 

 

Sursa: www.m.hotnews.ro