Un avion a fost oprit sâmbătă pe aeroportul din Viena cu puţin timp înainte de decolare după ce o pasageră a crezut că vecinul ei de scaun este un extremist islamist, au anunţat autorităţile austriece, transmite AFP.
Avionul aparţinea companiei EasyJet şi urma să decoleze spre Londra.
"Femeii i s-a părut că a văzut mesaje având legătură cu SI (gruparea teroristă Stat Islamic - nr.) pe telefonul mobil al bărbatului", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne austriac, Karl-Heinz Grundboeck.
Femeia a alertat personalul navigant, iar decolarea a fost anulată. Toţi pasagerii au fost debarcaţi cu bagaje cu tot pentru o inspecţie a avionului.
"Totuşi, nu s-a găsit nimic, avionul a decolat ulterior, dar bărbatul şi femeia nu, ei urmează să fie interogaţi", a spus Grundboeck care a adăugat că bărbatul este cetăţean irakian. Acesta nu a indicat naţionalitatea femeii.
Incidentul are loc în contextul unei tensiuni crescute în Europa după atentatele de marţi din Bruxelles.
cotidianul.ro