Federaţia Rusă poate şantaja întreaga regiune, din care face parte şi România, cu resursele sale de energie. Declaraţia a fost făcută de premierul Victor Ponta, la Summitul Regional pentru Securitate Cibernetică. “În această regiune complicată, în care România reprezintă un bastion de securitate, de stabilitate, de predictibilitate, avem câteva războaie pe care le ducem în acelaşi timp. Din fericire nu războaie convenţionale, aşa cum din păcate se întâmplă în estul Ucrainei şi în alte zone, dar războaie la fel de dificile, în primul rând un război pe energie. Şi spuneam de multe ori că principala armă a Federaţiei Ruse în acest război nu o reprezintă avioanele sau tancurile sau rachetele, ci o reprezintă gazul şi energia cu care pot şantaja regiunea şi Europa”, a declarat Ponta.
România se nu se află însă pe direcţia şantajului energetic. Noi am importat din Rusia doar 2% din consum, în primele trei luni ale anului.
Digi 24