Numărul mediu al pensionarilor din România a fost de 5,207 milioane în al doilea trimestru, în scădere cu 18 mii faţă de trimestrul II din 2017 şi cu 16 mii faţă de trimestrul precedent. Pensia medie a fost de 1.122 de lei, în creştere cu 9,8% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut şi la acelaşi nivel cu cel înregistrat în primul trimestru din 2018, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

 

În primul trimestru al anului, numărul mediu al pensionarilor din România a fost de 5,223 milioane, în scădere cu 6 mii faţă de trimestrul precedent, în timp ce pensia medie a scăzut cu 0,9%, la 1.122 de lei.

 

„Numărul mediu de pensionari a fost de 5207 mii persoane, în scădere cu 16 mii persoane faţă de trimestrul precedent. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4680 mii persoane.

 

Pensia medie lunară (se determină luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari ‐ de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.‐ plătite de diferite de casele de pensii) a fost de 1122 lei, egală cu cea din trimestrul precedent;

 

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1073 lei, iar raportul dintre pensia medie nominala netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 48,2% (comparativ cu 51,3% în trimestrul precedent)”.

 

Comparativ cu trimestrul II al anului precedent numărul mediu de pensionari a scăzut cu 18 mii de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a crescut cu 7 mii. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu 9,8% şi respectiv 9,3%.

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro