Optsprezece unităţi de alimentaţie publică de pe litoral au fost amendate, în ultima săptămână, de inspectorii sanitar-veterinari cu aproape 40.000 de lei, printre neregulile descoperite fiind lipsa condiţiilor de igienă, ambalarea şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

 

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa, în ultima săptămână au fost verificate 204 unităţi din Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

 

"În urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de lucru, neanunţarea de către persoanele fizice juridice a începerii activităţii supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor", au precizat reprezentanţii DSVSA.

 

Astfel, pentru abaterile de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, patru restaurante, patru unităţi tip fast-food, trei unităţi tip bufet, două magazine alimentare şi cinci supermarketuri au fost amendate cu suma totală de 39.000 de lei.

 

Tot în ultima săptămână, au fost confiscate şi retrase de la vânzare 25,9 kilograme de produse alimentare improprii consumului uman, care au fost dirijate către o unitate de neutralizare.

 

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call Center-ului ANSVSA 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

 

 

 

 

Sursa: www.news.ro