Meteorologii anunţă precipitaţii moderate sub formă de lapoviţă şi ninsoare cu intensificări ale vântului începând de duminică de la ora 16:00 până luni la ora 22:00, mai întâi în regiunile vestice după care se vor extinde în cea mai mare parte a ţării. Începând însă de duminică, de la ora 20:00, va fi instituit cod galben de ninsori abundente în judeţele Caraş-Severin, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, şi în zona de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova.

Pentru ziua de luni, ANM a emis şi un cod galben de viscol şi ninsori pentru Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.


Pentru intervalul  21 ianuarie, ora 16 – 22 ianuarie, ora 22, sunt anunţate precipitaţii moderate cantitativ mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi intensificări ale vântului începând cu regiunile vestice şi extinzându-se apoi în cea mai mare parte a ţării.

"În jumătatea de sud a ţării şi în zona montană se vor cumula cantităţi de apă de 10...15 l/mp şi izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30...35 l/mp. Până în dimineaţa zilei de luni (22 ianuarie), în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crişana, sudul Olteniei, precum şi în sudul şi estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte. În celelalte regiuni, iar în cursul zilei de luni (22 ianuarie) şi în sud şi sud-est vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă", spun meteorologii.

Temporar vântul va avea intensificări în vestul şi sudul teritoriului, cu viteze de 45...55 km/h, iar pe crestele montane, 60...70 km/h.

În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări şi în noaptea de luni spre marţi (22/23 ianuarie) spulberând zăpada.  

O avertizare cod galben a fost emisă pentru intervalul 21 ianuarie, ora 20  - 22 ianuarie, ora 11 fiind anunţate predominant ninsori în general însemnate cantitativ şi strat consistent de zăpadă în judeţele Caraş-Severin, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, şi în zona de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova.

Începând de luni dimineaţă, de la ora 5:00 şi până la ora 22:00, sunt anunţate intensificări ale vântului şi ninsori viscolite în judeţele Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.

"Treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii", anunţă ANM.