Procurorii DIICOT din Călăraşi au prins un bărbat care transporta într-un autoturism etnobotanice, produsele fiind achiziţionate din Constanţa.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, Ştefan Daniel, zis “Dan Turcu”, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Bărbatul a fost arestat preventiv, în urma unei decizii luate vineri de Tribunalul Călăraşi.
Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi au realizat joi o acţiune de prindere în flagrant a lui Ştefan Daniel, care transporta produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, achiziţionate din municipiul Constanţa, pe care intenţiona să le comercializeze în judeţul Călăraşi.
În autoturismul bărbatului au fost descoperite şi ridicate cantitatea de 171,3 grame de fragmente vegetale (produse susceptibile a avea efecte psihoactive), 9,8 grame de pulbere albă (produse susceptibile a avea efecte psihoactive), un cântar de precizie, un pachet cu 1.000 de pliculeţe transparente şi 4.200 de lei.
Ulterior, au fost efectuate trei percheziţii domiciliare în judeţul Călăraşi, fiind găsite şi ridicate 59 de pliculeţe transparente cu fragmente vegetale, în greutate totală de 17,54 grame, şi alte 11,4 grame de produse cu efect psihoactiv sub formă de fragmente vegetale, precum şi suma de 1.650 euro.
Traficant de droguri din Călăraşi, prins în flagrant cu 1.000 de pliculeţe
16 decembrie 2017
- citeşte totul despre:
- diicot,
- calarasi,
- autoturism,
- etnobotanice,
- constanta
(68 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Intermediarul din scandalul Mircea Băsescu, reţinut pentru complicitate la trafic de influenţă
(20 iunie 2014)
58 vizualizări
Ceaţa a paralizat aeropotul londonez Heathrow
(11 decembrie 2013)
51 vizualizări
Incendiu la un complex comercial din Petroşani, situat în apropiere de spitalul din oraş
(16 septembrie 2016)
51 vizualizări
Cum va fi vremea de 1 Mai la munte şi la mare
(30 aprilie 2015)
32 vizualizări
Parteneriatul România-SUA funcţionează. O nouă întânire la nivel înalt
(17 noiembrie 2014)
74 vizualizări
Furt de lemne la Filipeştii de Pădure
(29 noiembrie 2013)
245 vizualizări
Dosarul furtului de tablouri: Pedepse între doi şi şase ani şi opt luni de închisoare
(14 iulie 2014)
50 vizualizări
Fetiţă şi un bărbat atacaţi de un urs în faţa unui bloc din Făgăraş
(23 octombrie 2017)
142 vizualizări
Premierul irakian: Orice mobilizare de trupe străine va fi considerat act de agresiune
(4 decembrie 2015)
40 vizualizări
Protest de amploare în Capitală: Mii de oameni în faţa Guvernului
(26 ianuarie 2016)
48 vizualizări
Bărbat împuşcat de poliţiştii bucureşteni în zona coapsei după ce a spart un apartament
(17 decembrie 2016)
52 vizualizări
Un poliţist care ancheta atacul de la Paris s-a sinucis
(11 ianuarie 2015)
68 vizualizări
Bulgaria interzice burqa, vălul islamic care acoperă în întregime chipul femeilor musulmane
(1 octombrie 2016)
31 vizualizări
Croaţia a închis 7 din cele 8 puncte de trecere a frontierei cu Serbia
(18 septembrie 2015)
46 vizualizări
INCIDENT pe un aeroport din Italia: Un avion a ieşit de pe pistă şi a ajuns pe o şosea
(5 august 2016)
62 vizualizări
Incendiu puternic la groapa de gunoi a Braşovului
(6 octombrie 2017)
97 vizualizări
NASA anunţă descoperirea a 715 planete noi
(28 februarie 2014)
87 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























