O explozie urmată de un incendiu s-a produs joi într-un bloc din municipiul Constanţa, apartamentul în care a avut loc deflagraţia fiind distrus în totalitate. În momentul producerii deflagraţiei în locuinţă nu se afla nicio persoană şi nu s-au înregistrat victime.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost anunţaţi că la un bloc de pe strada Nicolae Grindeanu din municipiul Constanţa s-a produs o explozie urmată de un incendiu, iar la faţa locului au ajuns trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.
Deflagraţia a avut loc într-un apartament de la ultimul etaj al unui bloc cu patru etaje, iar la acel moment în locuinţă nu se afla nicio persoană.
Conform primelor informaţii, nu există persoane rănite. De asemenea, persoanele aflate în celelalte apartamente din acest bloc şi-au părăsit locuinţele după producerea exploziei.
În urma deflagraţiei şi a incendiului apartamentul a fost distrus în totalitate.