Treisprezece loturi de ouă contaminate au ajuns în Franţa din Olanda, în luna iulie, a declarat ministrul francez al Agriculturii, citat de Euronews.
Ouăle contaminate au fost livrate la două fabrici de produse alimentare din vestul Franţei, care folosesc ouă ca ingrediente.
Deocamdată nu este clar despre câte ouă este vorba, dar toate sunt contaminate cu insecticidul Fipronil, folosit împotriva puricilor şi păduchilor. Cantitatea de toxină este peste pragul maxim recomandat în cazul copiilor.
“Efectele includ ameţeli, greaţă şşi vărsături”, potrivit toxicologului Alfred Bernard, care a subliniat că se înregistrează foarte rar cazuri de deces. “Poate un caz la 30 de ani. Ar trebui consumat în doze enorme”, a spus el.
Supermarketuri din Germania, Olanda, Belgia, Suedia şi Elveţia au retras milioane de ouă de pe rafturi, după ce s-a aflat că ar fi contaminate cu fipronil, o substanţă potenţial periculoasă pentru oameni.
Fipronil este folosit în produsele veterinare pentru a combate puricii, păduchii şi căpuşele. Însă UE interzice folosirea sa pentru tratarea animalelor destinate consumului uman, precum găinile. În cantităţi mari, insecticidul este considerat „cu un grad moderat de periculozitate” şi poate afecta rinichii, ficatul şi tiroida oamenilor, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Potrivit primelor informaţii ale anchetei, substanţa toxică a fost introdusă în fermele avicole de o companie olandeză, Chickfriend, pentru tratarea păduchilor roşii, un parazit care afectează găinile.
Insecticidul ar fi fost cumpărat în 2016 de firma olandeză Chickfriend, alături de furnizorul belgian Poultry Vision, de la compania românească Farmavet, potrivit unei facturi publicate de The Black Sea. Informaţia nu a fost confirmată oficial.
Astfel, potrivit sursei amintite, compania olandeză ar fi cumpărat 3.000 de litri de Fiprocid, insecticid ce ar fi produs de compania Pasteur România, pentru suma de 108.000 euro.
Acest insecticid conţine, în proporţie de 10%, ingredientul activ Fipronil, potrivit The Black Sea.
Ulterior, ar fi fost solicitată o cantitate mai mare, însă nu este clar dacă această tranzacţie a mai avut loc
Treisprezece loturi de ouă contaminate au ajuns în Franţa
8 august 2017
- citeşte totul despre:
- oua,
- contaminate,
- franta,
- olanda,
- agricultura
(86 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Bistriţa: Un TIR încărcat cu butelii goale a intrat într-o casă de pe marginea DN 17, familiile din trei locuinţe fiind evacuate
(15 mai 2017)
64 vizualizări
Dan Adamescu, la DNA, în dosarul Astra
(7 martie 2016)
71 vizualizări
Triplă explozie în apropierea unei moschei şiite din Damasc!
(31 ianuarie 2016)
36 vizualizări
Mexic. Un avion de pasageri cu peste o sută de persoane la bord s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, în oraşul Durango.
(1 august 2018)
126 vizualizări
Catalanii nu renunţă la independenţă. Sute de mii de oameni au ieşit în stradă
(12 septembrie 2016)
61 vizualizări
Lovitură năucitoare primită de SUA. Americanii îşi retrag rapid spionii din China
(1 octombrie 2015)
52 vizualizări
Dinescu, o grămadă de bani de la TVR
(30 septembrie 2014)
74 vizualizări
Premiul categoriei I la Loto 6/49, de peste 13,3 milioane de lei, nu a fost câştigat. Numerele extrase duminică, 2 august
(3 august 2015)
29 vizualizări
Incendiu pe un feribot italian în largul Greciei. Cele 466 de persoane la bord sunt evacuate
(28 decembrie 2014)
105 vizualizări
Curtea de Apel Bucureşti, aşteptată să dea o decizie definitivă în cazul antrenorului de handbal acuzat că şi-a violat şapte eleve
(10 martie 2017)
47 vizualizări
Aproape 200 de taxiuri şi maşini ale şcolilor auto, găsite în neregulă de inspectorii RAR
(8 august 2014)
40 vizualizări
DNA: Un procuror a fost reţinut pentru trafic de influenţă
(27 iulie 2014)
106 vizualizări
Comisia Juridică, aviz favorabil pentru Chiţoiu
(11 martie 2014)
33 vizualizări
Solomon Wigler, fost consilier al lui Oprescu, condamnat definitiv la închisoare cu executare
(5 februarie 2016)
72 vizualizări
Bilanţ provizoriu după cel de-al doilea cutremur din Nepal: Aproape 100 de morţi
(13 mai 2015)
33 vizualizări
Pompierii au stins 52 de incendii în noaptea de Înviere
(1 mai 2016)
39 vizualizări
Alertă de cod roşu în India
(12 octombrie 2013)
73 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























