Liderul nord-coreean Kim Jong-un este aşteptat la Moscova pentru a participa la ceremoniile organizate cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la victoria Aliaţilor împotriva regimului nazist german în al Doilea Război Mondial, a declarat un oficial rus, citat de CNN, conform Mediafax.
 
Coreea de Nord a acceptat invitaţia, însă Rusia aşteaptă ca Phenianul să facă un anunţ oficial cu privire la deplasarea liderului nord-coreean la Moscova, potrivit unui oficial rus.
 
"Invitaţia a fost trimisă către Kim Jong-un. Coreea de Nord a acceptat invitaţia. Conducerea nord-coreeană este aşteptată să participe la festivităţile de la Moscova dedicate Zilei Victoriei", a spus, joi, un oficialul rus, sub protecţia anonimatului.
 
Aceasta ar putea fi prima călătorie în străinătate a liderului nord-coreean de la sosirea sa la putere în 2011.
 
Până în prezent, presa nord-coreeană de stat nu a publicat vreo informaţie cu privire la invitaţia adresată de Moscova liderului de la Phenian.
 
Pe lângă Kim Jong-un, 68 de şefi de stat, între care şi preşedintele american Barack Obama, au fost invitaţi la ceremonia care va avea loc la 9 mai. Douăzeci dintre ei, între care preşedintele chinez Xi Jinping, au confirmat deja participarea.
 
În schimb, preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, şi cancelarul german, Angela Merkel, au refuzat să asiste la parada militară de la Moscova.

În fiecare an, Rusia sărbătoreşte la 9 mai victoria Aliaţilor împotriva Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. Această comemorare este în mod tradiţional prilejul unei parade militare în Piaţa Roşie, în care Moscova îşi afişează puterea militară.