O mitralieră, un pistol şi 99 de cartuşe au fost descoperite în podul unei anexe de lângă o casă nelocuită din judeţul Neamţ. Armele şi muniţia, provenind din timpul celui de-al doilea război mondial, au fost ridicate de către pirotehnişti, care au asanat întreaga gospodărie.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, cele două arme şi muniţia au fost descoperite, în localitatea Cuiejdi, de către fiul proprietarilor gospodăriei, care sunt morţi de mai mulţi ani.
Bărbatul de 55 de ani a alertat autorităţile.
”Echipa de pirotehniştii deplasată la intervenţie a descoperit în podul unei anexe de lângă locuinţă o armă de tip ZB şi 99 de cartuşe, toate de calibru 7,92 milimetri, precum şi un pistol Mosin Nagant. Atât armele cât şi muniţia, care provin din timpul celui de-al doilea război mondial, au fost ridicate în condiţii de siguranţă şi transportate la depozitul special amenajat al ISU”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Adrian Rotaru.
Pirotehniştii au verificat cu detectorul de metale întreaga gospodărie, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi, fără a mai fi găsite, însă, şi alte elemente de muniţie.
Mitraliera, pistolul şi cartuşele vor fi distruse într-un poligon militar cu alte elemente de muniţie strânse în ultima perioadă din judeţul Neamţ de către pirotehnişti.