Un student în vârstă de 27 de ani care participa la activităţi de cercetare în Munţii Retezat a fost muşcat de o viperă, iar echipajele de salvare au ajuns la acesta abia după trei ore, după ce au mers pe jos, în zonă nefiind posibil accesul cu maşinile. .

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, luni seara, în jurul orei 21.00, ISU Hunedoara a fost solicitat prin numărul de urgenţe 112 să intervină pentru salavarea unei persoane muşcate de viperă. Conform datelor furnizate de apelant, persoana ,în vârstă de 27 ani, student, desfăşura activităţi de cercetare în Rezervaţia Ştiiţifică Gemenele din Masivul Retezat.

”La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciul Judeţean Salvamont Hunedoara format din cinci salvatori montani. De asemenea, la faţa locului a fost direcţionat şi un echipaj SMURD – Terapie Intensivă Mobilă. Din cauza accesului foarte dificil, echipajele s-au deplasat pe jos, neputându-se face accesul cu autoturisme, astfel că salvatorii au ajuns la victimă după ce au mers aproximativ trei ore”, spun reprezentanţii ISU Hunedoara.

La momentul sosirii echipajelor la faţa locului, victima era conştientă şi avea muşcături la gleznă.

Tânărul a fost transportat cu targa de echipajul Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara şi predat echipajului SMURD.  I-a fost administrat serul antiviperin, a fost stabilizat hemodinamic şi transportat la Spitalul Judeţean Deva.

Reprezentanţii ISU Hunedoara recomandă persoanelor care desfăşoară activităţi în zonele montane să acorde maximă atenţie regulilor de protecţie, cu atât mai mult cu cât în aceste zone accesul este dificil, iar salvatorii ajung de cele mai multe ori cu dificultate şi după o perioadă mai mare de timp.